22 aprilie, 2018

22 Aprilie - Ziua Pământului

       În fiecare an, în 22 aprilie se sărbătorește Ziua Planetei Pământ, ziua când  s-a născut mișcarea pentru protejarea mediului înconjurător în Statele Unite. Ziua Pământului a fost fondată de senatorul american Gaylord Nelson în anul 1970, cu scopul de a trezi clasa politică din dezinteresul pe care il arată față de mediu.  În anul 2009, Organizația Națiunilor Unite (ONU) a declarat ziua de 22 aprilie ca sărbătoare oficială a planetei Pământ și expresie comună a dorinței tuturor de a construi o societate stabilă, pentru un viitor mai curat și mai verde.
  Să iubim și să protejăm Pământul, casa noastră minunată!